Inca astep pozele de la Andrei si ma gandesc ce sentimente o sa mai regasesc in ele. Imi dau seama insa ca pozele minimalizaeza totul, si-mi pare rau ca desi cei carora vreau sa le impartasesc aceasta tura le vor vedea si ei probabil, nu pot prin ele sa se intoarca pe valcelul ala al carui nume doar il banuiesc : partea secundara a valcelului Cioranga.

Ne-am intalnit o mana de oameni si am format o gasca foarte eterogena : Anitza si Petre prietenii mei incepatori in ale muntelui, Anitza dornica de adrenalina, Petre convins de ea sa mearga, Andrei prieten de-al lui Oase din Bacau, student in Anglia, cunoscut in Fagaras, eu, Gabi si Oase. Tura in Crai era stabilita de mult, trebuia sa fie o betie in weekendul ploios ce se astepta si o saptamana plina pe traseele nemarcate ale Craiului. Destinatia exacta era Plaiu Foii.Am facut ce am facut si ne-am indreptat totusi spre Curmatura, dar am fost agatati pe drum de Iuly si Cristi si iata-ne la Refugiul Salvamont, la un foc de tabara si o chiatara. N-am mai dormit la cort ci in anexa refugiului. In miezul noptii ne trezim cu totii inspaimantati de niste ragete. Andrei nu vorbeste in somn, ci tipa. Cica meteahna o are doar pe munte si se leaga mult de frica lui de ursi.
Dimineata nu a fost deloc ploioasa si am pornit spre Ascutit, cu popas de omleta la Curmatura, deci am plecat pe la 12. Iar am facut ce am facut si la 30 de min. de Curmatura puneam corturile intr-o poiana sa ne refugiem de ploaie ( Oase cunoaste craiul : daca tuna de 3 ori ploua vreo 4 ore).  Unii dintre noi printre care si subsemnata au invatat intre timp sa faca rapel exersand pe o panta de 30 de grade si asigurati de un copac, scoala de alpinism nu gluma. Mai tarziu aveam sa aflam ca vom da si probe in aceasta scoala. Cert e ca la 8 seara eram in refugiul Ascutit pregatindu-ne culcusul. Daca ajungeti in curand pe acolo sa stiti ca inca ploua in el, noi i-am cam deranjat pe niste porumbei care-si pusesera cortul chiar pe scandurile de fier ) ale refugiului, ei au dormit afara in cort pe noi ploaia ne-a ocolit ( si din pacate nu a putut gabi sa-si testeze inovatia de adapost in refugiu cu prelata de la cort). Am dormit perfect.
Dimineata am pornit sa cautam  braul Cioranga Mare care te duce la Refugiul Sperantelor. L-am cautat prea mult si prea departe si nu l-am gasit, decat a doua zi cand am ajuns la concluzia ca Oase (care mai fusese) s-a aflat in stare de ceata mentala. Dintre toate am nimerit pe un valcel, cel mai frumos care se putea si care trebuia sa ne duca in Plaiu Foii. Din pacate, desi nu cred ca exist regrete in tura asta, ne-a dus la o saritoare de 100 de metri(estimeaza gabi) cu un piton nou pus acolo parca special sa oftice 6 oameni care nu se puteau regrupa pe o platforma pe care incap doar 2 ( exista totusi intrebarea ce am fi facut daca ne puteam regrupa toti), si la o grota cica de urs dupa rahatul imens de pe o poteca de langa si dupa niste oase care zaceau pe jos. Aici a fost sa fie destinatia finala, zona cheia, punctul zero, refugiul si speranta  celor patru zile comprimate care totusi ne-au imbogatit cat o luna, petrecute in Crai. Eu, Oase si Andrei am fost repartizati sa dormim in grota, declar pe onoarea mea de novice muntoman ca mi-au tremurat chilotii toata noaptea si ca mai prost nu am dormit in viata mea, ca mai anchilozata nu m-am trezit niciodata. Am numarat orele, l-am linistit pe Andrei cand s-a trezit speriat de propriul sau urlet, si dimineata l-am expediat pe Gabi in grota si am dormit o ora in cortul asezat de poza intre stanci.  Sa trec repede in revista traseul in sine: superb, stancos, saritori mici si mari, 2 rapeluri, un piton, jnepeni prietenosi de care ne-am tinut adesea, cernoziom imputit, creasta in spate, zona Plaiu Foii in fata. A trebuit sa-l urcam inapoi. Nu ne-a deranjat deloc. Doar setea de ne obseda putin, dar ca oameni inventivi si pregatiti ce suntem am facut din zapada suc cu calciu.
La ora 2 asa cum estimasem eram in creasta fericiti ca am reusit sa cataram cu bine frumoasele stanci. Ne zambea braul cu poteca lejera de pe el. Ramane sa-l urmam alta data. Hai repede la  Curmatura sa mancam si sa dormim in pat ( Anexa de 4 paturi, Gabi separatistu’ lup singuratic a dormit la cort). Ce ne vad ochii pe poteca spre cabana: potop de basarabeni plouati intorcandu-se in Zarnesti pe drumul de masina, Gabi la o coada interminabila asteptandu-si portia de mancare care care care  nu avea sa vina. 120 de moldoveni sociabili au terminat proviziile la Curmatura. Am primit cu dedicatie un MBS dupa ce am debarasat cele 120 de farfurii si seara chiar am mancat pe indestulate. Totusi ne intrebam cine a fost cu ghinionul in tura asta. Dupa greva spontana de la CFR Brasov  anuntata la 20 de minute dupa ce ne luaseram noi bilet inclin sa cred ca Anitza sau Petre ). Concluzia turei : A fost frumos da’ nu prea! A fost fara cuvinte! Va recomand pozele si-l asteptam pe Oase cu detaliile picante.

Roxana, 2009