Văzut-aţi voi vreodată Buşteniul noaptea? Într-o noapte răcoroasă de vară, undeva sub pereţii Caraimanului şi ai Picăturii? Cu un foc sub o piatră şi un culcuş pe corzi şi pe rucsaci? Nici eu, dar toate acestea aveau să se schimbe în noaptea dintre 13 şi 14 iunie.

Încet-încet începem urcuşul pe Pârtia Kalinder – eu şi Costin (Morbidu). Undeva la dreapta se ramifică traseul spre intrarea în Valea seacă a Caraimanului. Un vechi marcaj (CR) alături de câteva noi, ne poartă preţ de 45 de minute pe o curbă de nivel. Ajungem la intrarea în Seacă, punem căştile şi mai mergem câteva minute până la destinaţia noastră: Vâlcelul Picăturii.

Ne orientăm cu Kargel şi începem să urcăm pe muchia din dreapta vâlcelului ca apoi să coborâm înapoi în fir. Aici suntem întâmpinaţi de o primă săritoare pe care o ocolim prin dreapta. Mici săgeţi roşii ne ajută cu orientarea. Revenim în fir, câteva săritori le trecem direct.

Găsim peretele brăzdat de trei jgheaburi din descrierea lui Kargel, dar în loc să urcăm pe un brâu în dreapta care ne-ar fi dus lângă celebra Grotă Comănescu, purcedem pe cel de al treilea jgheab al peretelui. Acesta se termină într-o muchie după care, credem, noi se află valea albă. După un drum lung croindu-ne drum printre crăcile copacilor şi vegetaţia deasă, ajungem într-un nou vâlcel, cu o mică săritoare. În capătul acestuia se află o mică strungă care, într-un copac are înfipt un piton. În dreapta se lasă Vâlcelul suspendat, spre Valea albă. în faţa noastră, o creastă cu stâncă şi destul de multă vegetaţie urcă spre Picătura.

Costin începe prima lungime de coardă asigurând la copaci cu anouri şi bucle şi regrupează după vreo 30 de metri. Totul merge excelent, mă leg în coardă şi ne reîntâlnim.

Urmează încă vreo 3 lungimi, apar din ce în ce mai mulţi jnepeni, astfel că penultima regrupare din creastă o facem într-un jnepeniş. Priveliştea e minunată. Peretele Văii albe ni se arată mai intim decât credeam vreodată să îl văd.

Creasta se subţiază din ce în ce mai mult şi sub noi se deschide, în stânga un perete, iar în dreapta firul Vâlcelului suspendat pare mai accesibil. Hotărâm să coborâm în el, Costin urcă fără asigurare până într-o strungă de unde se profilează un brâu şi face o asigurare la copac. Urc şi eu. Vedem prima sticlă aruncată prin zonă, brâul deşi iniţial greu accesibil din cauza boscheţilor are o potecuţă.

Încercăm să ne orientăm, şi după puţin timp, ne dăm seama unde suntem şi găsim pe un perete un înscris roşu cu o săgeată în sus “SPRE VÂRFUL PICĂTURA”. Este foarte frig, vântul nu ne slăbeşte deloc. Costin începe lungimea de coardă, după ceva timp comunicarea este din ce în ce mai dificilă. Corzile se înnoadă. Mai sunt câţiva metri de coardă şi Morbidu pare că nu a terminat lungimea. O jumătate de oră nu ne auzim deloc. Într-un final, încep să urc. Primul piton este la 3 metri, urmat de un copăcel de unde începe o fisură subţire care ulterior se transformă într-un horn lat de aprox 40 cm. La finalul acestuia se profilează o fereastră strâmtă. Unde, din lipsă de o asigurare pentru direcţionare corzilor, acestea se freacă groaznic. Trec repede de fereastră şi după încă 4 metri de căţărare ajung pe vârf unde îl găsesc pe Costin îngheţat, regrupat la jnepeni, negăsind un piton pe creastă.

Este deja ora 17, nu mai putem să continuăm pe creastă, trebuie să coborâm în strungă de unde decidem să abordăm coborârea spre Valea seacă. În total, spune Kargel, sunt 8 rapeluri. În strungă ajungem după două rapeluri.

De acolo decidem să continuăm ultimul rapel şi să mai coborâm 10 metri pe o mică platformă unde se află un piton. Se blochează corzile, Costin urcă pe prusice înapoi în strungă, le deblochează şi coboară.

Încă un rapel, o nouă platformă, corzile s-au cam înnodat. Rapelăm pe o mică platformă cu copaci, corzile sunt blocate din nou. Se înnoadă, durează prea mult. Mai multe rapeluri la copaci după care un nou rapel ne lasă la intrarea în traseul  Fisura Galbenă, 4A. Aici corzile se înnoadă rău de tot, după ce se recuperează extrem de greu. Înjurăm mult de tot. Încă un rapel pe un horn, găsim o nouă platformă cu piton. Corzile s-au înnodat din nou, se recuperează la fel de greu. Se fac noduri pescăreşti, opturi, se înoadă fiecare, sau împreună, devine frustrant. De la această platformă Costin se lasă din nou şi aud înjurături din vale. S-au înnodat de tot, sunt varză! Întunericul se lasă, ştim că suntem aproape de Seacă dar corzile nu vor să se deznoade. Costin regrupează, cobor şi eu, după ce în prealabil am anunţat Salvamontul de situaţie. Am primit un sfat bun, dar şi vestea că o echipă ar ajunge foarte târziu şi că, practic, ar trebui să ne descurcăm singuri.