Wow… A fost un week-end care ar înnebuni o persoană planificată şi calculată. Cred că Murphy a fost un mare om!
De ce?, v-aţi putea întreba voi cei care nu aţi fost.
Păi, din start lista aia s-a tot completat, s-a modificat, ba mergem cu autocarul, ba cu maşinile. Stăm la cort? Da, dar nu în ale noastre. Nu mai voiam să merg la un momentdat, dar, după cum ştiţi, nu prea îmi place să mă dau la fund.
Ziua 1 Vineri
Aşa că plecăm la munte. Eu, Gabi, Adi, Smi şi Dana (Prima doamnă a Parcului Naţional Buila-Vânturariţa)- în Xsara Rompetrol -o maşină, Cristi, Luci, Andra şi Ana (surorile Popescu) în maşina lui Cristi.
Plecăm, plecăm, dar eu îmi uit bocancii acasă. Scap târziu de la Tha House of tha spark şi mai trecem şi pe la mine să îmi iau Vaşchii.
Ieşim cu bine din Bucureşti, rupem autostrada fără prea multă benzină. Benzinăriile trec pe lângă noi cu 60 de Km la oră. Într-un final una trece mai încet (doar cu vreo sută) şi reuşim să o urcăm pe Xsara în ea să îi facem plinul. Băgăm şi noi nişte alimente, ne urcăm fericiţi înapoi.
Trecem de Piteşti, trecem de Zona Verde. Am nevoie la toaletă, Gabi nu vrea să oprească. Lasă că vrea Xsara şi îşi opreşte minunatul motor chiar lângă un gard.
Două beculeţe roşii şi unu portocaliu plus mesajul Fault la motor, dar Gabi zice să nu ne facem griji, nu ne facem, facem şuşu.
Ne urcăm la loc plecăm vrrrrm, vrrrrm, Xsara crede că iar vreau ceva pe marginea drumului şi ne trage iarăşi pe dreapta.
Hmm… Primim sfaturi de la Bulai de pe forum, în carte scrie că tre să contactăm de urgenţă Asistenţa Citroen. Punem ulei de la o benzinărie apropiată- nu merge. După vreo 3 mituri de pe forum spulberate – BUSTED! şi metoda informaticianilor, din partea lui Adi (să ieşim toţi din maşină, să închidem uşile şi să ne urcăm la loc) începem să ne punem semne de întrebare. Sunăm la asistenţă vrea să ne trimită platforma, noi nu vrem. Vreo 10 telefoane mai târziu, chemăm platforma. Adi şi Dana îl cheamă pe Florin preşedintele Kogayon – ştiţi voi cu parcul… care vine dinspre costeşti cu Tomiţă (google search pentru Suzuki Samurai). Pe Smi îl ridică cealaltă maşină şi se duc cu toţii să mănânce mici la Deduleşti.
Eu rămân cu Gabi sperând că găsim ceva de dormit prin Rm. Vâlcea unde trebuia să ne ducă platforma. Vine nenea cu platforma- manevre periculoase la urcarea Xsarei în spate. Tanti paznic de la service parcă-i SPP, facem o procese peste procese verbale ca să lăsăm maşina. O lăsăm, tre să revenim sâmbătă dimineaţă la 8 să vorbim de service.
Găsim cazare, negociem, ne milogim. Era 3.30, dormeam până la 7 – reducere 30% – Pensiunea Malia.
Oarecum sfârşitul zilei 1
- Ziua 2 Sâmbătă -
Păi ne trezim, normal, dar pe la 7.30 . Mergem la Service bem o cafea la restaurantul Dacos. Mai stăm până la 9 să deschidă nenea ăia.
Mai aşteptăm câteva ore. Pompă de motorină de joasă presiune, filtru de aer, O.P., etc. Bă da pe munte mai plecăm odată ??
Rezolvăm, lăsăm maşina acolo, o să vină Gabi după ea. E gata luni!
Hai să trecem la lucruri mai frumoase. Un taxi ne duce până la ieşirea din Rm. Vâlcea spre Horezu.
Mai aprovizionăm la o benzinărie. Ridicăm degetul mare în vânt şi ţop, un nenea foarte de treabă cu o dacie 1310 ne ia pe sus şi ne duce în Costeşti. Nenea a făcut alpinism în armată! Ne mai zice una-alta despre cum a trăit el Revoluţia – foarte tare! Ne mai arată câte una alta, ba cariera, ba creasta, îl ştie pe Florin!
Ajungem în Costeşti – 3km până în Pietreni! Începem să mergem încet-încet, dar doi tineri ne duc cu maşina până la intrarea în drumul forestier.
Buuun! Drumul merge prin pădure, e bine, nu urcă cine ştie ce. După prima jumătate de oră ne oprim să mâncăm ceva. E foarte cald, transpirăm. N-am mai transpirat aşa de când aveam 100 kg.
Mergem mai departe şi ne ia un nenea cu un Jeep. Ştiu, asta aţi aşteptat. Radu (nenea cu jeep-ul) avea 2 copii: Irinia şi Matei. Ei bine, a început distracţia.
Matei spre Gabi: “Nenea cât mai avem de mers nenea?”
Gabi: ” Mai avem ceva!”
Matei spre Gabi: “Nenea pe unde mergem pe drumul ăsta nenea, că nu poate să urce maşina nenea?”
Gabi: -
Matei spre Gabi: ” Nenea nu poate să urce maşina, cât mai urcăm nenea că eu nu mai pot, nenea spune nenea cât mai mergem, când ajungem nenea mai e mult pe muntele ăsta nenea, am ajuns nenea?”
Gabi: ” Mai avem cam de aici cam până acolo “ (crede că a scăpat)
Matei spre Gabi: “NENEA TE-AM ÎNTREBAT CÂT MAI MERGEM NENEAAA!!!”
…………………………………………
O jumătate de oră mai târziu şi vreo 50 de interpelări şi întrebări cu cuvântul cheie NENEA , ajungem în golul alpin, vedem maşina Salvamontului cu şiţele puse lângă. Drumul mai merge 10 metri şi pe iarba păşunii se mai văd câteva urme de automobil, dar niciun cort. Trebuie să fie în creastă! Radu virează brusc dreapta şi urcă maşina pe tăpşan şi îi dă la deal. Ajunşi în creastă, nu vedem niciun cort. Aflăm ulterior că tabăra este mai jos vreo 2-3 km.
Matei spre Gabi: “De ce coborâm nenea??”
Ajungem, găsim mai greu tabăra, dar o găsim. Avem un refugiu superb. Ne echipăm şi eu cu Gabi plecăm spre creastă pe triunghi roşu.
Badea Razvan, 2009
sigur triunghi rosu….nenea?:)))